POVESTEA UNUI SUFLET(partea aIIa)

... AMINTIRI...

Era intr-o dimineata..friguroasa de toamna...
Nici nu apucasem să-mi întind bine oasele...ca m-a şi luat Costin şi-am plecat cu maşina..Nu ştiam unde mergem..sau de ce...dar..dacă aş fi avut ceva de făcut,vreun tratament sau vaccin la doctor ,am fi ajuns mult mai repede...La puţin timp după gândurile astea ..m-am liniştit.Şoseaua urca şi cobora pe nişte dealuri .Locurile îmi erau cunoscute..Mergeam la ţară..

Când am ajuns..era ,deja,destul de multă lume prin curte,...feţe..care mai de care mai triste..Nimeni nu dădea semne să se joace cu mine..Ochii tuturor erau înlăcrimaţi!..Din când în când mai schiţau câte un zâmbet când vedeau cum dau din coadă..curioasă..

Mi-am petrecut ziua aceea..şi pe următoarea..mai tot timpul într-un fotoliu,lucru de altfel obişnuit mie,...urmărind cum toţi ai casei se vânzoleau încolo şi încoace..vorbind şoptit,lăcrimând,povestind..Am înţeles că se întâmplaseo tragedie..O singură persoană nu a apărut deloc..Persoana despre care toţi vorbeau...la trecut...

Toată lumea era atât de preocupată,încât..chiar şi cei pe care nu-i văzusem în viaţa mea,mă tratau ca pe un copil cuminte...Când mă descopereau...în fotoliu,îmi vorbeau..mă mângâiau...doar din când în când se uitau spre mine strâmbând din nas şi exclamând...Niki!?...Dar ce puteam face?!...mâncarea era de vină!...bobiţele îmi dau gaze ..mereu!!!

...............................................................................

În ultima zi petrecută acolo...totul,tristeţea ce plutea în aer,frigul iernii,totul...a culminat cu faptul că am stat închisă într-o cameră răcoroasă..singură..aproape toată ziua..Asta pentru că,fiind toate uşile deschise...şi porţile..cu mulţi străini care veneau şi plecau,Costin şi  Justina s-au temut să nu plec...să mă rătăcesc..sau cine ştie..să fac vreo prostie...

Când am ajuns acasă,seara târziu,am plâns şi eu durerea lor...Ştiam ce s-a întâmplat..dar ce puteam face?!..decât să le ofer...dragostea...mea..şi să le veghez..somnul....

..................................................................................

A urmat o perioadă ..de câteva săptămâni..posomorâte...Nimeni nu mai zâmbea ca înainte,nimeni nu se mai juca şi cu mine..Ştiam că s-a întâmplat ..ceva tragic...dar asta,sigur..nu era totul!..Nu-şi mai vorbeau ca înainte...chiar şi aerul pe care-l respiram..era dureros..Asta...până când nu şi-au mai vorbit deloc...

Într-o zi..am rămas singură cu Costin.Ea nu era acasă..iar părinţii se îmbrăcaseră şi plecaseră...undeva,la masă...El..s-a învârtit puţin prin casă,pe la bucătărie...m-a mângâiat trist,mi-a povestit..tot ce se întâmplase...cu lux de amănunte...deşi simteam fiecare cuvânt din clipa în care era doar gând...Şi m-a îngrozit!!!Mi-am dat seama că făcuse ceva...ce poate..nu se mai putea repara.S-a întins pe pat..şi în câteva clipe a adormit..Avea un somn ciudat..Am scâncit,am lătrat,l-am impins cu botul...Am tras pătura cu lăbuţele..Trebuia neapărat să-l trezesc!Ce puteam face?!Cui să spun?Nu era nimeni acasă!De ce plecaseră toţi..tocmai azi?!..şi de ce nu mai veneau?!...şi ea...unde era?De ce nu era lângă el?Acolo era locul ei...!Lângă el..şi lângă mine..Totuşi..poate era la servici...

Într-un târziu am auzit cheia în uşă..Nu ştiu câte ore trecuseră..Era deja întuneric!............

Ah!Ce bine că au venit!...Am început imediat să latru ..să le atrag atenţia..Bineînţeles că au vrut să mă scoată afară...dar eu nu de asta mă agitam...”Oameni buni!!!Nu eu am nevoie de voi!!!...Se întâmplă ceva cu Costin!..chiar nu vă miră că el nu s-a trezit când aţi venit?!”..M-am gândit ca agitaţia mea.traseele pe care le făceam între dormitorul lor şi patul lui...o să le dea de gândit..şi aşa a fost!

Într-un final au realizat..că el nu răspundea,nu reacţiona în nici un fel...Şi-atunci au sunat!!!Undeva...Pe cineva...Poate pe ea..sau cine ştie...Important era că au înţeles..

La puţin timp..a aparut Justina şi Vio..cu o cunoştinţă de-a lor..

Au reuşit cu greu să-l trezească!Dar au reuşit!...şi au plecat ..la spital...

De-atunci totul a mers... din ce în ce mai bine...Reuşisem să-i salvez pe amândoi de propriile lor greşeli..Şi asta..pentru că îi iubeam!...Şi pentru că îmi păsa...!!!(NIKI)