....PENTRU CEI CE AU FOST...
Pr Ion Cristea si Ion Butaroiu...

Dor de tata
N-ai mai trecut demult pe-acasă,tată!
Nici pe la crucea ta,din lemn cioplit!
Ori nu mai simţi iubirea de-altădată,
Ori nu-nţelegi deloc,cât ne-ai lipsit!
Nici chiar cu mama,nu-ţi faci timp prea des
S-o binecuvântezi pe frunte cu-n sărut,
Deşi...doar vânt şi ploaie a cules
De când te-ai dus şi grijă n-ai avut!!!
Te-am aşteptat să vii şi pe la mine,
Să bem vin fiert,când lemnele troznesc,
Să-ţi povestesc ce greu e fără tine
Şi să mă-nveţi tu,tată,să răzbesc!
Şi poate-am să te-nduplec pe-nserat
Să schimbi tot plânsul nostru pe-un surâs!
La Dumnezeu,de vezi că ne-a uitat,
Să pui o vorbă bună-acolo...sus!!!
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu