Rugăciune
nepotului meu Andrei
Da’ndrăznesc a te ruga
Să am spor ca o furnică,
Şi un drum în grija ta!
De-i copil,motan,căţel,
Dă-le binele pe care
Tu-l împarţi de sus, din cer!
Mai dă jos din griji,din spate!
Că s-au cocoşat sărmanii
Mult prea tineri…fără roade!
Prietenie
S-a întâmplat cândva,la o răscruce...
Să-l văd cu ochii trişti,rănit,
Cerşind covrigi uscaţi sau turtă dulce
Oricărui trecător ce l-a privit.
Am îndrăznit să-i spun o vorbă bună.
L-am mângâiat şi rănile i-am oblojit,
L-am ascultat cum geme si suspină
Când îşi plângea destinul chinuit.
Şi când l-am alintat duios cu vocea mea
Şi-a ridicat privirea şi s-a luminat.
N-a aşteptat decât un semn...Şi...gata!
Direct în braţe mi s-a furişat!
Şi împreună de mulţi ani trăim..
Da!Cei mai buni prieteni am ramas.
Ne alergăm,trăim,îmbătrânim...
Eu... şi Azor,dulăul de pripas. justina butaroiu
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu